0
Comanda mea
Adăugați produse în coș
Descriere

Pushma F1 este un hibrid de varză timpurie pentru cultură în solarii și tunele de plastic, dar și în câmp deschis, prezintă o perioadă de vegetație de 56-60 zile de la plantare. Se recomandă cultivarea în solarii, dar și în câmp deschis, primăvara devreme. Pushma RZ F1 dezvoltă un sistem radicular puternic, prin urmare suportă foarte bine condițiile neprielnice de cultură. Varza dezvoltă un foliaj puternic, care acoperă suprafața solului devreme, ceea ce împiedică apariția buruienilor. Perioada de recoltare este mult mai mare decât a altor hibrizi din același segment, prin urmare perioada de recoltare poate fi prelungită. Toate acestea, dar și toleranța la stres a hibridului Pushma ne garantează un hibrid promițător pentru următorul sezon! Căpățâna este perfect rotundă, nu are formă alungită sau ascuțită. Greutatea căpățânilor este mai mare decât a altor varietăți și poate ajunge la 1,3 – 2.1 kg. Căpățânile sunt compacte și prezintă cotor scurt. Culoarea căpățânilor este un verde deschis, proaspăt, care atrage atât consumatorii cât și comercianții. Se recomandă plantarea de la mijlocul lunii Ianuarie până la sfârşitul lunii Martie cu o schemă de plantație de 65.000 plante/ha (40 x 38 cm).

Varză albă Pushma F1 (2500 semințe)

Articol RIJ-PUS2500
În stoc
900 Lei
%
Autentificați-vă pentru a afișa reducerea cumulată
Comanda rapidă
Caracteristici
Perioada de vegetaţie 45-48 zile
Maturitate Extratimpurie
Greutatea сăpăţînii 1,5-2 Кg.
Ambalaj 2500 seminţe
Forma căpăţînii Rotundă
Producător Rijk Zwaan (Olanda)